| Dacii şi Români |
|
Credite foto: Mihai Lazăr Zece zile au trecut de atunci. Şi vor mai trece, aşa cum aproape două mii de ani au trecut de când dacii s-au luptat pentru ultima oară cu romanii, pe viaţă şi pe moarte. „Pe viu”, am zice noi, exact aşa cum au avut loc cele două zile ale Festivalului Cetăţilor Dacice – 20 şi 21 iunie 2009, ediţia IV – de la Cricău. Zile fierbinţi, în care totul a fost împânzit de duhul veacurilor trecute, astfel încât ţie să-ţi placă (poate pentru prima oară) istoria, să cânţi, să râzi, să te simţi bine. Adică să te vezi în lumea veche a dacilor, cu care festivalul s-a străduit să te întâmpine printr-o viziune realistă, fără aproximări amatoreşti de genul „hai să ne jucăm de-a dacii...” Nicidecum. Festivalul reconstituie istoria „ca spectacol”, valorificând cele cinci cetăţi dacice ale judeţului Alba: Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu şi Săsciori. Ceea ce e cu atât mai important cu cât, în sfârşit, patrimoniul istoric al judeţului a fost scos din vitrinele muzeului şi pus direct în braţele turiştilor şi curioşilor. Şi, mai ales, în braţele scepticilor, care s-au convins că nu-i o joacă cu săbii de plastic şi organizatori dubioşi... Din contră, vorbim de o bună colaborare între instituţii, asociaţii şi profesionişti independenţi, care au pus cap la cap o întreagă scenografie de legendă. Nu le-a fost uşor iar „vinovaţii” sunt Consiliul Judeţean Alba, Asociaţia Culturală Sarmizegetusa, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Asociaţia „Terra Dacica Aeterna”, Asociaţia „Tradition Group” şi Editura Dacica. Dar poate şi mai important este că lumea chiar a venit la Cricău, din toate colţurile judeţului şi, răzleţ, din ţară, ca să vadă unul şi acelaşi lucru: spectacole „cu daci”... Ziua întâi. Vinuri, munţi şi flăcări Sâmbăta a început în satul Bucerdea Vinoasă, din apropierea Cricăului, acolo unde anul trecut a avut loc inaugurarea cramei de vin „Casa Apoulon”. Ei bine, nici anul acesta Bucerdea nu s-a lăsat mai prejos, punând la dispoziţie aceeaşi cramă pentru deschiderea festivalului. Şi s-a strâns acolo parcă toată suflarea satului, având răbdare cu fiecare din momentele evenimentului. A fost proiecţia filmului promoţional al festivalului, Dacii liberi, realizat de Cătălin Cădan, apoi proiecţia documentarului Tradiţia culesului strugurilor şi producerea vinului, precum şi prelegerea despre „băutul vinului la daci”, susţinută de conf. dr. Gelu Florea, de la Universitatea „Babeş-Bolyai”. A urmat apoi un moment ceva mai special, ca împărtăşire sufletească. Mă refer la cele câteva clipe în care a fost lansată cartea de poezie De sabie şi neam. S-a întâmplat în prezenţa autoarei Clarisa Iordache, jurnalistă la Antena 1, care a încălzit răcoarea pivniţei cu câteva versuri închinate neamului dacic. A fost un bun moment şi pentru Editura Dacica de a prezenta reproduceri de cosoni (monede dacice), culminând cu decernarea medaliilor pentru cei mai buni producători de vin din Bucerdea. Tot atunci, vizitatorii au putut admira expoziţia de fotografie realizată în timpul acţiunilor de ecologizare pe Piatra Craivii, de către copii din Bucerdea Vinoasă şi Galda de Jos (vezi articolul Isprăvi la Piatra Craivii). Totul s-a încheiat, însă, cu un mic ospăţ de bucate tradiţionale şi vinuri de soi, oferite de către localnici. Dar odată cu amiaza, am lăsat şi crama, şi filmele, şi vinurile. Avea să înceapă lungul drum spre masivul Piatra Craivii, pe jos, la care ne-am încumetat vreo treizeci de curioşi. Dar nu „de capul nostru”, ci în permanenta asistenţă a Serviciului Salvamont Alba, care a pus la bătaie câteva maşini pentru cei mai puţin rezistenţi la urcuşul pe munte. Iar sus, la poalele masivului, localnici din Bucerdea ne-au aşteptat cu balmoş cald şi cu vin. Delicios. Şi n-a fost prima oară când am avut parte de o asemenea călătorie, în „interiorul” unui eveniment. De exemplu, anul trecut a fost organizată o expediţie similară la Piatra Craivii şi, câteva luni mai târziu, la Gheţarul Vârtop, în cadrul Târgului de Turism Rural de la Albac. Pe înserate, însă, festivalul s-a mutat la Cricău. Mai exact, pe costişa de la intrarea în sat, unde scena rustică urma să-i primească pe Hara, Mircea Vintilă şi Bandidos. Trei trupe, aceeaşi stare de bine. Numai că nimeni nu se aştepta la peste patru mii (!) de spectatori. Aşadar la o stare de foarte bine în acordurile năucitoare ale celor de la Hara, în melodiile cuceritor de candide ale maestrului Mircea Vintilă şi, bineînţeles, în muzica incendiară a formaţiei Bandidos. A fost preludiul perfect pentru focurile nopţii, care au început odată cu aprinderea celor peste optzeci de torţe de pe deal. S-au dezlănţuit apoi incantaţiile şi dansurile ritualice ale „Zânelor Zalăului”, amestecate prin public... Ca să nu mai spun de „Rugul lui Zamolxe”, a cărui văpaie dogoritoare ne-a încălzit pe toţi, târziu în noapte. Şi ne-a amintit (dacă nu ne-am refuzat acest lux) de spiritualitatea incandescentă a dacilor... Ultima zi. Arme, lupte şi urlete Duminică. Aceeaşi căldură, aceeaşi pasiune. Doar că, de data asta, totul a început în satul Cricău, pe terenul de fotbal, unde aproape cinci mii de oameni au venit să-i vadă pe daci, pe gladiatori, pe luptători şi pe zâne. Cu toţii urmau să apară pe teren, dar nimeni n-ar fi crezut că spectacolul avea să fie atât de complex. S-au arătat mai întâi „dacii şi romanii”, adică membrii Asociaţiei „Terra Dacica Aeterna” din Cluj. Nu numai că au prezentat costumaţie şi armament specifice celor din vechime, dar au şi reconstuit un mini-război între trupele lui Decebal şi cele ale lui Traian, după un scenariu prestabilit (atacarea unui post roman, uciderea unui ostaş dac şi capturarea însoţitoarei sale, aducerea defunctului în tabăra dacilor, ritualul de înmormântare, dansurile ceremoniale şi arderea pe rug a celui ucis). Şi parcă n-ar fi fost destul pentru frumuseţea spectacolului istoric, au urmat gladiatorii. Doar şapte la număr, sosiţi tocmai din Ungaria („Familia Gladiatoria Panonica”), s-au încins în lupte de un neaşteptat realism al efectelor spectaculoase... Dar au început, bineînţeles, şi Întrecerile Dacice, comentate cu foarte mult umor de Răzvan şi Dani, vedetele de la Antena 1. Iar întrecerile au fost de fapt zece probe sportive, parcurse de cele cinci echipe de „daci” din Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu şi Săsciori pentru obţinerea titlului de cetate câştigătoare. Probele – „Suliţaşul Cetăţii”, „Braţul de fier”, „Arcul Viteazului”, „Voinicul din cetate”, „Îndemânare şi curaj”, „Luptătorul”, „Rapid şi puternic”, „Cărăuşii cetăţii”, „Să ne unim forţele”, „Cel mai iute de picior” – au fost cât se poate de antrenante, folosindu-se arme în toată regula, adică scuturi, suliţe, arcuri, săgeţi şi tolbe. Cât despre învingători, care au câştigat dreptul să organizeze următoarea ediţie în „cetatea” lor.. ... anul viitor, la Cetatea de Baltă! Da, la anul mergem la Cetatea de Baltă, la câştigători. Clasamentul a fost oricum strâns de tot, cum bine şade unui concurs sportiv cu mii de spectatori (şi galerie!): locul I – Cetatea de Baltă Cricău; II – Ighiu; III – Cricău; IV – Săsciori; V – Cugir. Dar să nu uităm că poate cel mai important aspect al festivalului a fost, totuşi, „satul dacic”, o idee mai aparte a Consiliului Judeţean Alba. Vorbim de un fel de muzeu în aer liber, în care găseai tot felul de fragmente din viaţa de zi cu zi a dacilor. Au fost expoziţii de ceramică, ateliere de fierărit, vânzare de brăţări dacice, ba chiar şi ateliere interactive de olărit, la care publicul era invitat să ia parte. Prin urmare, festivalul a venit cu felii de viaţă din universul dacic, despre care din păcate nu mai auzi decât în cărţi de istorie. Şi n-a fost doar o ilustrare rustică a ceea ce erau, odinioară, dacii. A fost chiar trăirea neconvenţională a unei poveşti cu ropot de copite şi urlet de cete... |
